Potriviri

Citind o poezie, am stat si m-am gandit... exista totusi potrivire, la sfarsit. Nu este mereu cum spune lumea, de la inceput. Uneori observam asta numai dupa ce-a trecut. Cautam adesea un motiv comun intre doua lumi care se opun. Insistam prosteste, stim ca n-o sa mearga, este nefiresc. Ca si piesele de puzzle care nu se potrivesc. Chiar, daca faci un puzzle poti sa intalnesti situatii ca in jocul "omenesc". Cand esti la jumate si-ai cateva piese, brusc observi o piesa care iti lipseste. Si faci tot posibilul numai ca s-o ai, ai spune ca este tot ce iti doreai. Asa e omul, intai isi doreste, nu conteaza daca se si potriveste. Si din piesa aia ce se potrivea cu altele multe de pe langa ea, omul se mai schimba si se slefuieste cat ar trebui pana se potriveste cu piesa cea noua care si-a dorit-o, isi schimba culoarea, se-ndoaie un pic nu mai recunosti din el mai nimic. Si isi aminteste ca-n trecut candva a mai fost unit si cu-altcineva. Multe alte piese care si acum au mers impreuna pe acelasi drum. Nu sunt intr-un puzzle numai el si ea si cateva piese-n colturi undeva. Sunt mai multe goluri mari in preajma ta si-ai vrea sa le umpli cu altcineva insa legatura care va unea candva ai taiat-o ca sa-ncapa langa tine ea, stii ca nu era acolo locul ei, dar se potrivea, te-ai separat de ei. Daca ai o forma si este a ta schimb-o numai daca nu pierzi altceva. Poate ai noroc si poate mai tarziu, ti-ai facut un puzzle colorat si viu. Restul va ramane doar in amintiri au fost pentru-o vreme niste potriviri...